(Lucrarea aceasta va fi prezentată in cadrul unui Simpozion educativ national)
Autor.
Epure Dorica, profesor în învăţământul preşcolar la CNS ,,Cetate,,-Deva
Este cunoscut faptul că românii au fost un popor păgân şi că apostolul care ne-a creştinat pe noi şi care a propovăduit evanghelia pe aceste meleaguri a fost apostolul Andrei. De aceea nu putem vorbi despre o sărbătoare a românilor, ci despre o sărbătoare împrumutată de la evrei.
Învierea
Domnului nostru Iisus Hristos este una dintre cele mai importante și mai
frumoase sărbători ale creștinismului. Ea are darul de a aduce familia împreună
şi este încărcată de frumoase obiceiuri tradiționale pe care creștinii le respectă
din vremuri îndepărtate, de când au devenit creştini.
Totuși, sărbătoarea ne şi întristează pentru că Fiul Lui Dumnezeu, Iisus Hristos, trimis aici, pe pământ, ca să ne mântuiască de păcate, este răstignit pe cruce, alături de doi tâlhari, pe Dealul Golgotei.
Etimologia cuvântului "paști" are la baza cuvântul ebraic "pesach" (protecție sau trecere pe lângă). Pesach a devenit o sărbătoare a poporului iudeu odată cu ieșirea din Egipt, sub conducerea lui Moise (tot de acolo vine și tradiția mielului pascal).
De atunci, în iudaism, în fiecare an în a 15-a zi a primii luni din calendarul ebraic (Nisan) se celebrează acest eveniment: ieșirea din Egipt.
Evenimentele legate de Învierea Domnului Iisus au fost în preajma acestei mari sărbători iudaice, iar creștinii, iudei la început, au preluat denumirea de Paști.
Noi număram anii de la Nașterea Domnului. Deci, Domnul Iisus s-a născut în anul 1. El și-a început activitatea la 30 de ani (adică in anul 30), căci atunci, la iudeii era "majoratul".
Activitatea Domnului a durat 3 ani si 6 luni.

De
aici, rezulta ca evenimentele Sfintelor Paști au avut loc în anul 33 .
Lumea de atunci, cea mai mare parte din Europa, o parte și Asia și Africa era între granițele marelui Imperiu Roman, condus de Împăratul de la Roma (în vremea despre care vorbim: Tiberius. Iudeea era o provincie a imperiului roman, unde era delegat direct un guvernator roman, în aceasta perioada, Ponţiu Pilat (sau Pilat din cetatea Pontului). Capitala provinciei Iudeea era Ierusalimul.

Asad
ar, evenimentele pascale s-au desfăsurat si în anul 33, în cetatea Ierusalim și
împrejurimi.
Domnul Iisus a trimis ucenicii să meargă în Ierusalim, unde vor întâlni un om cu un ulcior cu apa. Ucenicii au urmat pe omul recomandat de Domnul Iisus, care le-a pus la dispoziție un foișor, în care au pregătit o masa.
Joi seara, Domnul Iisus împreună cu cei 12 Apostoli a mers pentru a lua ultima cină împreună cu ei, înainte de Jertfă - Cina cea de Taina.
În timpul Cinei:
- Domnul Iisus a instituit Taina Sfintei Împărtășanii: A luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor Săi, zicându-le: Luați, mâncați, Acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. Apoi, a luat paharul l-a binecuvântat şi le-a dat ucenicilor Săi zicându-le Beti dintr-Acesta toți, Acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru voi şi pentru muţti se varsă spre iertarea păcatelor.
- Domnul Iisus a spus că Iuda (cel ce a întins mana cu el în blid) îl va vinde. Dar, ceilalți nu au înțeles, gândindu-se la cine știe ce vânzare, pentru ca Iuda era cel care purta punga cu bani a grupului de Apostoli. Iuda, însă, a plecat de la Cina și s-a dus la mai-marii proţilor, cărturari si farisei, pentru a-l trăda (vinde) pe Domnul Iisus. El urma să le spună un loc ferit în care să-L prindă pe Iisus şi să arate care din grup este Domnul printr-o sărutare a acestuia pe obraz.
- Domnul Iisus a vorbit despre chinurile care urma să Le sufere
- Domnul Iisus i-a spus lui Petru, care susținea că el nu-L va părăsi niciodată, că de trei ori se va lepadă de El înainte de a cănta cocosul.
Așadar, Paştele nu este o sărbătoare care le-a aparținut românilor dintotdeauna, ci este o sărbătoare ,,împrumutată,, de la iudei, credința noastră fiind acum o credință iudeo-creştină, iar în vremurile de demult am fost zamolxianişti, închinându-ne zeului Zamolxis, căruia îi aduceam jertfe pe altar.
Paştele iudaic se sărbărtorea încă de la ieşirea evreilor din Egipt, din timpul lui Moise, de aceea se înţelege că a fost sărbătorit şi de Iisus din Nazaret împreună cu cei 12 apostoli ai săi,
Acest moment este prezentat foarte clar în evanghelia apostolului Ioan.

Imaginea
servirii Paştelui Lui Iisus împreună cu cei 12 apostoli a fost zugrăvită cu
deosebită măiestrie de pictorul Leonardo Da Vinci. Pictura lui, celebră şi
foarte sugestivă, reprezintă scena biblică a Ultimei Cine a lui Iisus Cristos,
așa cum este descrisă ea în Evanghelia după Ioan .
După Cina cea de Taina, Domnul Iisus, împreună cu Apostolii au ieșit în Gradina Ghetsimani (Gradina cu măslini).

Acolo,
a luat pe 3 dintre Apostolii Săi, pe Sf.Petru, Sf.Ioan și Iacov a lui Zevedeu,
cărora le-a spus să privegheze şi să se roage pentru a nu cădea în ispită.
El mergând mai încolo, a început să se roage: Doamne, de este cu putință, treacă de la Mine paharul Acesta, însă nu cum Eu voiesc, ci facă-se voia Ta.

Acest
lucru ne arată că Domnul Iisus, Dumnezeu, era şi Om, pentru că se temea în faţa
patimilor ce aveau să urmeze (paharul acesta), dar în același timp, voința
divina era cea care trebuia să ia decizia.
De trei ori s-a rugat Domnul Iisus si de fiecare data când s-a întors la cei trei pe care îi luase cu El, de fiecare data i-a găsit dormind .

Era
Joi noaptea, destul de târziu.
A treia oara când S-a rugat, lacrimile i s-au prefăcut în sânge. La sfârșit, a trezit pe Apostoli şi a plecat spre ieșirea din Gradina Ghetsimani dar a fost prins de trupele romane aduse de Iuda Iscarioteanu. Iisus este arestat şi judecat.
După judecare Iisus a fost răstignit, iar cuvintele Domnului pe Cruce au fost:
- "Doamne iartă-le lor, că nu stiu ce fac..." (Luca 23,24);
- În timp ce tâlharul de-a stânga îşi bătea joc de Domnul, cerându-i să se coboare de pe Cruce, tâlharul de-a dreapta l-a certat, recunoscând că ei îşi merită soarta, dar Iisus pătimeste fără nici o vină.

Atunci,
Domnul spune: "Adevarat zic ţie, astăzi vei fi cu Mine in Rai" (Luca
23,43). Primul om care ajunge în
Rai este un tâlhar de-a dreapta Domnului care s-a căit pentru păcatele sale,
aşa cum spune şi Biblia că păcatele ne vor fi iertate chiar şi în ceasul al
doisprezecelea , dacă ne vom întoarce cu totul la Dumnezeu şi vom cere smeriţi
să ne mântuiască.
Domnul Iisus putea să scape de chinurile Crucii, dar doar prin jertfa Sa, prin patima firii umane, putea să răscumpere păcatul strămoşesc a lui Adam si Eva şi să redea omului posibilitatea intrării în Rai

-
Iisus a dat pe Maica Sa în gruja ucenicului Său Ioan: "Femeie iată Fiul
tau, Fiule iată Maica ta" (Ioan 19,26);
- "Eli, Eli lama sabahtani" (Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit) (Matei 27,48). Ca Om, Domnul Iisus, în durerile enorme ce le suferea, a strigat către Tatal ceresc, dorind să-I mai uşureze chinurile.

Cei
ce au auzit acestea au crezut că il strigă pe Sf. Ilie;
- "Mi-e sete..." (Ioan 19,28), fapt ce a făcut pe soldaţii care-L păzeau să pune un burete inmuiat în fiere si oţet într-o trestie şi să-I umezeasca buzele. Era o acţiune firească în astfel de cazuri, când durerea era, într-un fel, ameliorată mental prin gustul amar al fierii şi cel al oţetului;
- "Tata, în mâinile Tale, încredintez Duhul Meu..." (Luca 23,46);
- "Săvârşitu-s-a" (Ioan 19,30).
Momentul morţii este momentul izbăvirii noastre.

Porţile
iadului sunt sfărâmate, adică puterea diavolului este învinsa. Omul se va putea
bucura din nou de fericirea Raiului, pierdută odata cu păcatul protoăarintilor
noştri, Adam şi Eva.
Biserica, în ziua de Joi seara, săvârşeşte Denia celor 12 Evanghelii.
Popoarele creştine convertite la creştinism au preluat în formă proprie obiceiuri şi ritualuri din iudaism. Fiesberea şi vopsirea ouălor are legătură cu ouăle găsite de evrei, în timpul robiei din Egipt, zilnic în mirişte. Găseau aceste ouă de raţe şi de prepeliţe pe care erau datori să le dea egiptenilor împreună cu norma zilnică. Uneori, le fierbeau şi le mâncau, dar dacă erau prinşi, erau bătuţi şi sângele lor picura pe acele ouă vopsindu-le.

Exista
mai multe legende legate de obiceiul vopsirii oualor şi în cultura romanească.
Cea
mai populară dintre ele spune că Maica Domnului, care venise să-si planga fiul
răstignit, a aşezat coşul cu ouă lângă cruce si acestea au fost înroşite de
sângele care picura din rănile lui Iisus.
Alt simbol al Paştelui este Lumina sfântă: În noaptea de Înviere, credincioşii sunt încurajati să meargă la biserică şi să ia lumina.

Ei
trebuie să aducă de acasă o lumânare, pe care o vor aprinde cu cea pe care o
scoate părintele din altar.
Lumina este simbolul central al Învierii. Cele
mai multe familii păstrează restul de luminâre ramasă nearsă după slujbă şi o
aprind în cursul anului în cazul in care au un mare necaz.
La sfârşitul slujbei de Înviere, preotul
împarte tuturor Sfintele Paşti si îi împărtăşeşte pe cei mici.
Alt simbol este mielul: În România, toate familiile servesc la masa de Paşte carne de miel preparată sub diverse forme. Fie ca este vorba despre friptură sau drob, cei mici si cei mari se bucură de carnea gustoasă.
Mielul este simbolul Mântuitorului Iisus, care a fost sacrificat pentru a salva omenirea.
Tot în ziua de Paste, de această dată dimineata, în zona rurala si nu numai, se pune într-un lighean apă proaspată, un ou roşu dar şi o moneda de argint. Toti membri familiei se spală pe rând cu această apă.

asemenea, dacă aceştia îşi dau cu oul roşu pe faţă, persoanele vor fi sănătoase
întreg anul. Iar daca îşi vor da pe faţă cu moneda de argint, se crede că vor
fi mândri şi curaţi, la fel ca argintul.
În alte regiuni, se spune că, în Vinerea Mare este recomandat să te scufunzi în apă rece de trei ori pentru a scăpa de boli tot restul anului.
În unele regiuni rurale din ţară, de Sărbătoarea Învierii Domnului sunt aprinse pe dealuri focurile de veghe. Sătenii au rolul de a le întreţine astfel încât acestea să ardă întreaga noapte.

Pe
durata nopţii, cei adunaţi in jurul focului obişnuiesc să povestească întamplari
din viata lui Iisus Hristos.
Conform
legendelor populare, flăcăii care sar peste acele focuri vor fi feriti de vrăjitoare
si de spiritele rele.
În seara de sâmbătă, adică seara Învierii Lui Iisus Hristos, creştinii merg la biserică ducând mâncarea şi vinul pregătit pentru a fi sfintite. Postul se termina oficial prin consumarea acestor bucate.

În unele regiuni aceasta tradiţie este vie şi
în zilele noastre.
Se
spunea că dacă găinile apucă să mănânce din rămăşiţele acestor mâncăruri vor
oua mult.
Se obişnuia ca oul sfinţit să fie consumat în mijlocul familiei, pentru ca in cazul în care cineva din familie s-ar rătăci să ăşi amintească cu cine a mâncat şi să îşi regăsească calea spre casă.
Aceste tradiții și obiceiuri trebuie respectate, dar importanță supremă trebuie să aibă sărbătoarea în sine, cu valoarea ei spirituală, şi anume Răstignirea şi Învierea Domnului Iisus Hristos, adică biruinţa Vieţii asupra Morţii.

Nu
trebuie să uităm că am primit un Mântuitor care a ridicat, prin jertfa Sa,
toate păcatele lumii, iar lumea are datoria să Îl iubească, să respecte
poruncile Lui Dumnezeu, în numele căruia a fost trimis și să îl proslăvească
prin rugăciune, în veci. Amin!
Bibliografie:
1)Biblia, editia tradusă de Dumitru Cornilecu, publicată în
1924;
3) https://www.crestinortodox.ro/