PAŞTELE CREŞTIN-O SĂRBĂTOARE ÎMPRUMUTATĂ

(Lucrarea aceasta va fi prezentată in cadrul unui  Simpozion educativ national)

Autor. Epure Dorica, profesor în învăţământul preşcolar la CNS ,,Cetate,,-Deva

            Este cunoscut faptul că românii au fost un popor păgân şi că apostolul care ne-a creştinat pe noi şi care a propovăduit evanghelia pe aceste meleaguri a fost apostolul Andrei. De aceea nu putem vorbi despre o sărbătoare a românilor, ci despre o sărbătoare împrumutată de la evrei.

            Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este una dintre cele mai importante și mai frumoase sărbători ale creștinismului. Ea are darul de a aduce familia împreună şi este încărcată de frumoase obiceiuri tradiționale pe care creștinii le respectă din vremuri îndepărtate, de când au devenit creştini.
            Totuși, sărbătoarea ne şi întristează pentru că Fiul Lui Dumnezeu, Iisus Hristos, trimis aici, pe pământ, ca să ne mântuiască de păcate, este răstignit pe cruce, alături de doi tâlhari, pe Dealul Golgotei.
            Etimologia cuvântului "paști" are la baza cuvântul ebraic "pesach" (protecție sau trecere pe lângă). Pesach a devenit o sărbătoare a poporului iudeu odată cu ieșirea din Egipt, sub conducerea lui Moise (tot de acolo vine și tradiția mielului pascal).
            De atunci, în iudaism, în fiecare an în a 15-a zi a primii luni din calendarul ebraic (Nisan) se celebrează acest eveniment: ieșirea din Egipt.
            Evenimentele legate de Învierea Domnului Iisus au fost în preajma acestei mari sărbători iudaice, iar creștinii, iudei la început, au preluat denumirea de Paști.
            Noi număram anii de la Nașterea Domnului. Deci, Domnul Iisus s-a născut în anul 1. El și-a început activitatea la 30 de ani (adică in anul 30), căci atunci, la iudeii era "majoratul".
            Activitatea Domnului a durat 3 ani si 6 luni.

            De aici, rezulta ca evenimentele Sfintelor Paști au avut loc în anul 33 .
            Lumea de atunci, cea mai mare parte din Europa, o parte și Asia și Africa era între granițele marelui Imperiu Roman, condus de Împăratul de la Roma (în vremea despre care vorbim: Tiberius. Iudeea era o provincie a imperiului roman, unde era delegat direct un guvernator roman, în aceasta perioada, Ponţiu Pilat (sau Pilat din cetatea Pontului). Capitala provinciei Iudeea era Ierusalimul.

            Asad ar, evenimentele pascale s-au desfăsurat si în anul 33, în cetatea Ierusalim și împrejurimi.
            Domnul Iisus a trimis ucenicii să meargă în Ierusalim, unde vor întâlni un om cu un ulcior cu apa. Ucenicii au urmat pe omul recomandat de Domnul Iisus, care le-a pus la dispoziție un foișor, în care au pregătit o masa.
            Joi seara, Domnul Iisus împreună cu cei 12 Apostoli a mers pentru a lua ultima cină împreună cu ei, înainte de Jertfă - Cina cea de Taina.
            În timpul Cinei:
            - Domnul Iisus a instituit Taina Sfintei Împărtășanii: A luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor Săi, zicându-le: Luați, mâncați, Acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. Apoi, a luat paharul l-a binecuvântat şi le-a dat ucenicilor Săi zicându-le Beti dintr-Acesta toți, Acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi, care pentru voi şi pentru muţti se varsă spre iertarea păcatelor.
            - Domnul Iisus a spus că Iuda (cel ce a întins mana cu el în blid) îl va vinde. Dar, ceilalți nu au înțeles, gândindu-se la cine știe ce vânzare, pentru ca Iuda era cel care purta punga cu bani a grupului de Apostoli. Iuda, însă, a plecat de la Cina și s-a dus la mai-marii proţilor, cărturari si farisei, pentru a-l trăda (vinde) pe Domnul Iisus. El urma să le spună un loc ferit în care să-L prindă pe Iisus şi să arate care din grup este Domnul printr-o sărutare a acestuia pe obraz.
            - Domnul Iisus a vorbit despre chinurile care urma să Le sufere
            - Domnul Iisus i-a spus lui Petru, care susținea că el nu-L va părăsi niciodată, că de trei ori se va lepadă de El înainte de a cănta cocosul.
            Așadar, Paştele nu este o sărbătoare care le-a aparținut românilor dintotdeauna, ci este o sărbătoare ,,împrumutată,, de la iudei, credința noastră fiind acum o credință iudeo-creştină, iar în vremurile de demult am fost zamolxianişti, închinându-ne zeului Zamolxis, căruia îi aduceam jertfe pe altar.
            Paştele iudaic se sărbărtorea încă de la ieşirea evreilor din Egipt, din timpul lui Moise, de aceea se înţelege că a fost sărbătorit şi de Iisus din Nazaret împreună cu cei 12 apostoli ai săi,
            Acest moment este prezentat foarte clar în evanghelia apostolului Ioan.

            Imaginea servirii Paştelui Lui Iisus împreună cu cei 12 apostoli a fost zugrăvită cu deosebită măiestrie de pictorul Leonardo Da Vinci. Pictura lui, celebră şi foarte sugestivă, reprezintă scena biblică a Ultimei Cine a lui Iisus Cristos, așa cum este descrisă ea în Evanghelia după Ioan .
            După Cina cea de Taina, Domnul Iisus, împreună cu Apostolii au ieșit în Gradina Ghetsimani (Gradina cu măslini).

            Acolo, a luat pe 3 dintre Apostolii Săi, pe Sf.Petru, Sf.Ioan și Iacov a lui Zevedeu, cărora le-a spus să privegheze şi să se roage pentru a nu cădea în ispită.
            El mergând mai încolo, a început să se roage: Doamne, de este cu putință, treacă de la Mine paharul Acesta, însă nu cum Eu voiesc, ci facă-se voia Ta.

            Acest lucru ne arată că Domnul Iisus, Dumnezeu, era şi Om, pentru că se temea în faţa patimilor ce aveau să urmeze (paharul acesta), dar în același timp, voința divina era cea care trebuia să ia decizia.
            De trei ori s-a rugat Domnul Iisus si de fiecare data când s-a întors la cei trei pe care îi luase cu El, de fiecare data i-a găsit dormind .

            Era Joi noaptea, destul de târziu.
            A treia oara când S-a rugat, lacrimile i s-au prefăcut în sânge. La sfârșit, a trezit pe Apostoli şi a plecat spre ieșirea din Gradina Ghetsimani dar a fost prins de trupele romane aduse de Iuda Iscarioteanu. Iisus este arestat şi judecat.
            După judecare Iisus a fost răstignit, iar cuvintele Domnului pe Cruce au fost:
            - "Doamne iartă-le lor, că nu stiu ce fac..." (Luca 23,24);
            - În timp ce tâlharul de-a stânga îşi bătea joc de Domnul, cerându-i să se coboare de pe Cruce, tâlharul de-a dreapta l-a certat, recunoscând că ei îşi merită soarta, dar Iisus pătimeste fără nici o vină.

            Atunci, Domnul spune: "Adevarat zic ţie, astăzi vei fi cu Mine in Rai" (Luca 23,43).        Primul om care ajunge în Rai este un tâlhar de-a dreapta Domnului care s-a căit pentru păcatele sale, aşa cum spune şi Biblia că păcatele ne vor fi iertate chiar şi în ceasul al doisprezecelea , dacă ne vom întoarce cu totul la Dumnezeu şi vom cere smeriţi să ne mântuiască.
            Domnul Iisus putea să scape de chinurile Crucii, dar doar prin jertfa Sa, prin patima firii umane, putea să răscumpere păcatul strămoşesc a lui Adam si Eva şi să redea omului posibilitatea intrării în Rai

            - Iisus a dat pe Maica Sa în gruja ucenicului Său Ioan: "Femeie iată Fiul tau, Fiule iată Maica ta" (Ioan 19,26);
            - "Eli, Eli lama sabahtani" (Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit) (Matei 27,48). Ca Om, Domnul Iisus, în durerile enorme ce le suferea, a strigat către Tatal ceresc, dorind să-I mai uşureze chinurile.

            Cei ce au auzit acestea au crezut că il strigă pe Sf. Ilie;
            - "Mi-e sete..." (Ioan 19,28), fapt ce a făcut pe soldaţii care-L păzeau să pune un burete inmuiat în fiere si oţet într-o trestie şi să-I umezeasca buzele. Era o acţiune firească în astfel de cazuri, când durerea era, într-un fel, ameliorată mental prin gustul amar al fierii şi cel al oţetului;
            - "Tata, în mâinile Tale, încredintez Duhul Meu..." (Luca 23,46);
            - "Săvârşitu-s-a" (Ioan 19,30).
            Momentul morţii este momentul izbăvirii noastre.

            Porţile iadului sunt sfărâmate, adică puterea diavolului este învinsa. Omul se va putea bucura din nou de fericirea Raiului, pierdută odata cu păcatul protoăarintilor noştri, Adam şi Eva.
            Biserica, în ziua de Joi seara, săvârşeşte Denia celor 12 Evanghelii.
            Popoarele creştine convertite la creştinism au preluat în formă proprie obiceiuri şi ritualuri din iudaism. Fiesberea şi vopsirea ouălor are legătură cu ouăle găsite de evrei, în timpul robiei din Egipt,  zilnic în mirişte. Găseau aceste ouă de raţe şi de prepeliţe  pe care erau datori să le dea egiptenilor împreună cu norma zilnică. Uneori, le fierbeau şi le mâncau, dar dacă erau prinşi, erau bătuţi şi sângele lor picura pe acele ouă vopsindu-le.

            Exista mai multe legende legate de obiceiul vopsirii oualor şi în cultura romanească.

            Cea mai populară dintre ele spune că Maica Domnului, care venise să-si planga fiul răstignit, a aşezat coşul cu ouă lângă cruce si acestea au fost înroşite de sângele care picura din rănile lui Iisus.
            Alt simbol al Paştelui este Lumina sfântă: În noaptea de Înviere, credincioşii sunt încurajati să meargă la biserică şi să ia lumina.

            Ei trebuie să aducă de acasă o lumânare, pe care o vor aprinde cu cea pe care o scoate părintele din altar.

             Lumina este simbolul central al Învierii. Cele mai multe familii păstrează restul de luminâre ramasă nearsă după slujbă şi o aprind în cursul anului în cazul in care au un mare necaz.

             La sfârşitul slujbei de Înviere, preotul împarte tuturor Sfintele Paşti si îi împărtăşeşte pe cei mici.
            Alt simbol este mielul: În România, toate familiile servesc la masa de Paşte carne de miel preparată sub diverse forme. Fie ca este vorba despre friptură sau drob, cei mici si cei mari se bucură de carnea gustoasă.
            Mielul este simbolul Mântuitorului Iisus, care a fost sacrificat pentru a salva omenirea.
            Tot în ziua de Paste, de această dată dimineata, în zona rurala si nu numai, se pune într-un lighean apă proaspată, un ou roşu dar şi o moneda de argint. Toti membri familiei se spală pe rând cu această apă.

            De asemenea, dacă aceştia îşi dau cu oul roşu pe faţă, persoanele vor fi sănătoase întreg anul. Iar daca îşi vor da pe faţă cu moneda de argint, se crede că vor fi mândri şi curaţi, la fel ca  argintul.
            În alte regiuni, se spune că, în Vinerea Mare este recomandat să te scufunzi în apă rece de trei ori pentru a scăpa de boli tot restul anului.
            În unele regiuni rurale din ţară, de Sărbătoarea Învierii Domnului sunt aprinse pe dealuri focurile de veghe. Sătenii au rolul de a le întreţine astfel încât acestea să ardă întreaga noapte.

            Pe durata nopţii, cei adunaţi in jurul focului obişnuiesc să povestească întamplari din viata lui Iisus Hristos.

            Conform legendelor populare, flăcăii care sar peste acele focuri vor fi feriti de vrăjitoare si de spiritele rele.
            În seara de sâmbătă, adică seara Învierii Lui Iisus Hristos, creştinii merg la biserică ducând mâncarea şi vinul pregătit pentru a fi sfintite. Postul se termina oficial prin consumarea acestor bucate.

             În unele regiuni aceasta tradiţie este vie şi în zilele noastre.

            Se spunea că dacă găinile apucă să mănânce din rămăşiţele acestor mâncăruri vor oua mult.
            Se obişnuia ca oul sfinţit să fie consumat în mijlocul familiei, pentru ca in cazul în care cineva din familie s-ar rătăci să ăşi amintească cu cine a mâncat şi să îşi regăsească calea spre casă.      
            Aceste tradiții și obiceiuri trebuie respectate, dar importanță supremă trebuie să aibă sărbătoarea în sine, cu valoarea ei spirituală, şi anume Răstignirea şi Învierea Domnului Iisus Hristos, adică biruinţa Vieţii asupra Morţii.

            Nu trebuie să uităm că am primit un Mântuitor care a ridicat, prin jertfa Sa, toate păcatele lumii, iar lumea are datoria să Îl iubească, să respecte poruncile Lui Dumnezeu, în numele căruia a fost trimis și să îl proslăvească prin rugăciune, în veci. Amin!

Bibliografie:

1)Biblia, editia tradusă de Dumitru Cornilecu, publicată în 1924;

2) www.resursecrestine.ro

3) https://www.crestinortodox.ro/     

Noaptea inimii

Era o noapte foarte geroasă. Nu aveam curent electric în sat și obișnuiam să ne culcăm destul de devreme. Întotdeauna ne închinam înainte de culcare, mai mult îndemnați de tata. Repetam aproape monoton rugăciunea domneasca, apoi, închideam ochii și ne imaginam ca zburam pe afara pe deasupra casei întrecându-ne cu fluturii. În seara aceea îl auzeam pe Rex, cățelul nostru, cum se zbuciuma în lanț și bătea undeva spre partea dinspre iaz. A ieșit tata până afară dar nu a văzut nimic. Dar după o vreme s-au auzit bătăi puternice în ușă și în geam și strigate disperate răzbăteau prin plapuma groasa de zăpadă a nopții.

-Deschideți, mai oameni buni! Nu ne lăsați sa murim în gerul aista! Că nu știm unde suntem și nici nu mai putem răzbi mai departe prin pustiul aista.

- Cine sunteți? Cum ăți ajuns pe aici în puterea nopții,mai creștinilor? întreabă tata.

-Mulțumim Lui Dumnezeu că auzim și noi glas de om. Ca am bătut la multe uși dar nu ne-a răspuns nimeni și credeam că o să ne prăpădim pe aici. Dar Dumnezeu s-o îndurat și de noi.

Mama era mai prăpăstioasă din fire, trăind în pustietatea asta de mica nu de puține ori a avut parte de necazuri din partea hoților care le furau animalele dar mai și intrau în casă după ce le spărgeau ușa cu boatele vorbind rusește și cerându-le banii.

-Nică, vezi să nu fie iar hoții, să ne omoare în casă.

-Acuma cum o vrea Dumnezeu. Da` nici nu pot lăsa niște oameni să moară în poartă, înghețați de gerul aista,mai femeie.

Şi eu priveam la tata cu drag dar şi cu uimire. Îmi plăcea de omul acesta curajos și bun. Pentru că auzisem ce spuseseră străinii de afara, că nu le deschiseseră nimeni ușa să îi poftească în casă și să împartă căldura căminului cu niște oameni oropsiți. Ba îmi mai veneau în minte poveștile tatei care începeau asa: Demult,pe când Dumnezeu mergea pe pământ cu Sfântul Petru ..

Acum mă gândeam, în mintea mea de copil, că poate și la ușă nostra, de fapt, în seara asta au bătut cei doi,iar tata nu a rămas nemișcat la strigatul lor, ci o să le deschidă larg calea inimii și noi o sa avem privilegiul să îi vedem la față.

Tata a tras cu putere zăvorul și în mijlocul odăiței noastre au pătruns doi oameni tremurând de frig din toate încheieturile.

-Poftiți, poftiți mai creștinilor, ca v-o fi frig și foame. Dar nu am alt pat mai mare decât lavița asta pe care o să vă grămădiți şi voi cum veți putea. O să va dăm ceva de mâncare și o sa va odihniți până s-o face ziuă. O sa va trag și caii în grajd și s-or odihni lângă ai noștri până mâine. Dar ce necaz va aduce în pieptul nopții pe la ușa noastră?

-Apoi noi am vrut să ajungem la Ştiubieni dar ne-o învăluit viscolul aista din toate parțile și caii nu au mai putut ține drumul. Ne-am învârtit o vreme în cerc până s-o lăsat din cer negura asta şi nu am mai văzut nimica, de parca ne legase cineva ochii.

Dumnezeu sa te binecuvinteze, om bun, pe tine si pe familia ta cu viata buna.

Privesc pe furiș, prin ochiul curat al copilăriei, la oamenii aceia trudiți, cu pomeții obrajilor palizi și osoși, la hainele și încălțările învechite. Nu pot sa nu observ bucuria ascunsa din ochii lor care la început îmi păreau reci şi fioroși.

Să fi trimis Dumnezeu doi îngeri în noaptea aceea ca să mai încerce bunătatea oamenilor?

-Haideți, oameni buni! Că doar oameni suntem ...

Tata înhamă caii străinilor alăturea de caii noștri la Carul Mare și plimba îngerii printre galaxii până se făcea iară ziuă.

Din când în când mama desfăcea ștergarul vărgat descoperind fața luminată a pâinii, şi îi îndeamnă pe toți străinii cerului :

- Haideți, oameni buni, serviți! Serviți, că avem de unde...Că doar nu or fi pe lumea asta numai hoți ca aceia de după război care umblă în haita și sparg capetele oamenilor cum au spart capul lui mos Paladi când o ieșit sărmanul să îşi apere munca de-o viață.

Şi mama devine iar fetita tremurând pe sub gard la pieptul mătușii Pălădoaia în timp ce hoții striga: ,,roş ni ma,, iar moșu : ,,care ești acolo, bree,, și aude clar cum se zdrobește țeasta moșului și vede prin zabrele cum îi țâșnește sângele pe pereți şi pe ușorii ușii. Vrea să tipe ca un pui sălbatic dar mătușa îi strivește spaima cu palma: taci, ca altfel urmăm noi!

Tac şi se acoperă amândouă cu plapuma nopții, suspinând a frică şi neputință.