mai îngăduie doamne gurii mele
să reverse aburul de lumină
îndreptându-mă spre maluri
trec peste hotarul neputinței
cu pantofii strâmți ai vieții
în mâna dreaptă îmi trag
picioarele arse de liniștea asta
înmugurită care îmi acoperă golul
inimii de dinafară înauntru
brațe îmbătrânite mă cuprind
amăgindu-mi ochii cu aceste
scurse primăveri iertătoare
și cerșetoare
mă supun
cu mâinile săpate
într-o tăcere albastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu