rugă

mai îngăduie doamne gurii mele

să reverse aburul de lumină

îndreptându-mă spre maluri

trec peste hotarul neputinței

cu pantofii strâmți ai vieții

în mâna dreaptă îmi trag

picioarele arse de liniștea asta

înmugurită care îmi acoperă golul

inimii de dinafară înauntru

brațe îmbătrânite mă cuprind

amăgindu-mi ochii cu aceste

scurse primăveri iertătoare

și cerșetoare

mă supun

cu mâinile săpate

într-o tăcere albastră.

ermetică

 ermetică

sufletul meu
-pasăre amară-
îmi smulge rădăcinile
printre mâini
prefabricate
din lacrimi de soare
aprinde macii
în lanuri albastre
ca pe o candelă
a tăcerii

 সম্পূর্ণভাবে রূদ্ধ

আমার আত্মা
এটা আমার শিকড় plucks
হাত মধ্যে

সূর্যের অশ্রু থেকে
পপকর্ন হালকা
নীল ক্ষেত্রগুলিতে
একটি মোমবাতি মত
নীরবতা


герметичний

моя душа
дитяча
Це вириває мої коріння
між руками
збірний
від сльози сонця
світло попкорн
в синіх полях
як свічка
тиші

nevralgii

ființa mea nu mă mai strigă
însetată a obosit
inima nu i se mai deschide
i se zărește numai ceasul
şi eu stau în genunchi
așteptând să treacă trenul nerăbdării
prin haltele murdare câinii hoinari
îmi arată colții: ho viață nebună
sunt doar eu îmi port
peste liniile vieții
trupul răscumpărat
nimeni nu mai suflă
în opaițul nopții
orașul demult a adormit
cu fularul tras peste gură
în venele mele destupate
auziți cum trece timpul ca un
cavaler medieval
înarmat cu armură de ceață.