joi, 12 octombrie 2017

doi dinţi din faţă

doi dinţi din faţă
trecem printre linii ascuțite în semne literare
trecem peste un pământ de fluturi congelați
tropăim cerându-ne drepturi
până când le vom recunoaște chiar unora
mersul de pitici în paşi de vals
cu buzele lor țuguiate sorbind din aburii infatuării
nopţile mele vor fi mai albe iar ploaia o să îmi răstoarne
şuvoaiele în valuri şi o să încerc
la comanda minții să scriu aceleași
poeme fade tunse de ochii șarpelui
vampe cu stil şi le vor numi ,,subţirele,,
pentru că metafora mea nu mai îngraşă păduchii
rămas aproape singur le voi zice cu aroganța
crescută în pâine: acest secol nu mai există
există doar curve cu fese întărite
adulate şi a-probate de trupurile(timpurile) groase ale unor
oameni de rezervă IATĂ ce numesc eu
o lume mai bună o lume în care poate
să încapă şi poetul ascuţindu-și pana
la ușa poeziei

totuși
dincolo
parcă era loc de mai mult
dar nu mai am nimic de reproșat
sistemului acesta mut
acestui veac numit-Îndeajuns
nu îi mai datorez nimic doar
calc peste cioburi şi nostalgii
trec peste aceleași linii şi semne literare
îmi ascut verbul ca pe un creion uitat
găsit întâmplător într-un sertar al lumii mult
prea-prăfuite de șansa
la o viață mai bună
de forma colților rozând
în viermii zădărniciei

Niciun comentariu:

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...