joi, 10 martie 2011

sunt o matrioșka

te-apropiai de capătul podului
și te ploua floarea de mai
eu îți păream păpușa de sticlă
încuiată înapoia unui vis
fără de regrete prelinse pe față
înnoptam pe tărâmul unde
nu mai murise nimeni niciodată
de aceea nu mai aveam drag de jocul repetitiv
în care mă ascundeam de mine
ca tu să mă cauți printre zdrențe și să
nu mă poți găsi

îmi stâlceai mereu numele
împleticindu-te în limba de cârpă
sângele-ți curgea prin altă parte
îmi treceam mâna prin mijlocul zilei
să-ți simt singurătatea
dar îngerul era prea ocupat
inventa o nouă jucărie
ca pe o matrioșkă
pe care ai fi spart-o sperând să găsești măcar
aici (ne)fericirea

și m-ai privit atunci prin sticla albastră
mi se reflecta inima în care se odihnea
copita nărăvașă a lui pegas
da și tu ai umblat cu pașii goi
pe țepii vietății din mine
pe care cineva o poreclise
dragoste

2 comentarii:

MANOLIU spunea...

mi-a placut poemul!
duminica frumoasa!:)

misionara spunea...

vă multumesc

Sfâșietoare nepotrivire

prin tine treceam inconfundabilă stare de bine când se numără anii sorții şi stam cu palmele încrucișate înapoia ușilor ...