amnezii ascunse

o ploaie galactică
se închide
dincolo
de pleoapele mele
oameni de fum
îşi asmut stăpânii
e o luptă uşoară
în care doar fluturii
pierd
multe aripi
e o luptă
nedreaptă
ca la început
când am crezut
prea mult
în primul şi în
ultimul
cuvânt

EGO SUM

sunt noapte ne-
Sfârșită, noapte albă, 
am florile crescute-n gând 
şi îngerii în palmă.
la mine în amurg
zac păsări 
triste şi orbite,
strâng mâinile în trup
și oasele mi-s obosite.

DE-A V-ATI ASCUNSELEA

m-am ascuns aici

ca o umbră

sculptată în ceţuri de fum

pielea mea netăbăcită încă

mai străluce-tainic veşmânt-

şi m-am ascuns acolo

în piatra asprită de vânturi

-nou legământ-

jocul acesta: ,,de-a v-aţi ascunselea din mine,,

ar trebui să mă socoată mai bună

mai nemiloasă mai tare

ca o unghie-elitră

cu aripă de stâncă

învaţ cum să strig şi

să trăiesc

să nu plângi

lacrima cu gust de sânge
lasă urme adânci peste
trupurile sculptate
nu poți împleti cununi
de cetini.
................................
încorsetat de timp nu
poți scăpa
rostogolindu-te
de trei ori
peste a ta umbră.

când se cutremură
oglinzile de cristal și
noaptea își spală
pletele înnegrite
în amintirile
rămase vii
-dans amețitor
-ciuleandră obsesivă-
cu mâinile încleștate-
ca un blestem al pierduților
în așteptări
-fără pereche-

,,quo vadis?,,

m-am despărțit
de lucrurile mele
ca de niște străini încimentați cu care
nu am apucat să schimb câteva vorbe
protocolare sau doar simple banalități
cotidiene am apucat drumul
cel mai întortochiat al neliniștilor
încercând să astâmpăr
foamea mâinilor plesnite
(între imaginar și adevăr)
am ales o nouă cale
necunoscută
străduindu-mă să
îmi recuperez
doar numele