O cucuvea își plânge-n taină
Pruncul ce de cu seară a decedat.
Şi sufletul îi arde, dar ochii
Nu-i pândesc prădalnic,
Căci lacrima fierbinte i-a secat.
Strig către ea: -Tăcere!În zori,
La toți se-arată moartea!
Îți știu iubirea ta nemângâiată
Şi clipă de durere...
Dar, iată, doarme
Omul meu din stele!
Și-ndată înlăcrimata-și curmă plânsul,
Privește omul cu plăcere,
S-apropie ușor de dânsul,
Să-i ocrotească lacrima și visul,
Dar ia de pe-a lui buze
Doar tăcerea, nu şi surâsul...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu