statui de-o noapte

era singurul băiat de la chimie
care știa atât de bine
a îndoi secunda
până se făcea Timp
îmi plăcea să ies
noaptea nu aveam trup
doar două părți de carne
împărțite cândva
oamenilor de rând și
el făcea din mine un copil
cu obrazul de ceară
,,să văd zicea să văd
dacă o să te mai recunoască
aceia care îți tot spuneau că
ești vulgară și îți întorceau coastele
înspre ei ca pe un drum prăfuit
pe care își duceau sacii în spinare
mai știi tu mai știi insista el,,
ce?
nu-mi răspundea niciodată
doar lăsa liniștea
să își desfacă aripile negre peste noi și
rămâneam tăcuți ca niște statui de-o noapte

ma.ternă

degetele tale mamă
neatinse strângând la piept
uitarea mea
degetele tale de granit
înțepenite în somnul hipnotic
mă urmăresc în zare
să-mi frângă tăcerile
în arc de curcubeu
îți calc pe urme
eu-fetița de metal
scârțâind căderilor deșarte
peregrinând cărările
spre nori
apun între cuvinte
(ce poate fi mai personal?)