Bate ceasul înserării,
Gând ascuns se zbate-n tâmplă,
Vreau să scap de taina nopții
Dar minunea iar se-întâmplă.
Eu spun : nu, mâna de piatră
Scut o fac în fața lunii.
Mă îndeamnă spre visare
Tot ce n-au trăit străbunii.
Zbuciumate asfințituri
Ardeți suflete pierdute,
În tăcerea albă a nopții
Gânduri vin să se sărute...
Doar iluzii se frământă,
Căutând un loc sub soare,
Viața ta de mine-ascultă,
Și m-așteaptă răbdătoare...
Am spus nu, dar vorba simplă
Se topea-n acorduri fine,
Şi așteptai ca firul sorții
Să mă depene spre tine.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu