gura umbrei

gura umbrei îmi vorbește în stihuri,
diminețile se întorc în amiezi despuiate
îmbrac hainele aride şi pietrele prețioase
se retopește aurul din cruci/ lemnul e încă viu...
dealul morii mă poate pierde-n asfințit
sunt chip de Ariadnă depănată
în ghemul legendar
firul mă toarce,
îmi țese pânza de păianjen
împrejurul gurii.
dar ascult cum se strecoară liniștea
prin uşile închise,
când se-aburesc obrajii
firelor de rouă
azi, degetele  împietresc (vorbindu-și)
pe o imensă claviatură
uitată-n sunete rebele.
se-îngrămădesc în beznă ceruri
şi îmi creionează fața
cu o mână dezvelită