lumina pâlpâie o clipă
înăuntrul alăturea de suflet
ploi zadarnice
lovesc cu stropii de lacrimi
înapoia mea se lasă fumul
dens înecăcios şi greu
ca o zi fără noapte
îngălbenesc pădurile
în suspinul anotimpurilor
ți se aprind ochii ca o
floare de iris
pădurile de gânduri
își scutură crengile peste
cărările uscate
soarele închide ochii
zâmbind nepăsător
-a mai trecut o zi...
inima ta poate fi cârpită
cu un petic de catifea
tu deschide gura și
eliberează-te prin
pâlcul de fluturi
sparge pietrele
și cazi odată cu ele
scăpărând zările
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu