Lumina din Adâncuri

E o ceață densă la hotar.
Mă sprijin în coate, îmi netezesc articulațiile.
Pașii mei nu-s șovăitori...
Fuga mă poate cuprinde de după umeri.
Înghit trei flori de „nu mă uita” .
Florile se pitesc și mă îndeamnă să-ți culeg cu buzele
lacrimile de corb pe care le-ai împrăștiat pe covor...
Afară, bezna și-a scos colții de hienă...
Neașteptat, o ploaie astrală se îngrămădește peste ape...
Iau tridentul din mâna zeului de plumb
și străpung vertiginos cerul.
Scutur peste lume o ploaie de îngeri
cu aripi străvezii , cu trupuri din hârtie multicoloră.
Străpung o dată și încă o dată...
Îngerii mei coboară cu pâlpâiri ușoare
prin mulțimile adunate
ca la un nemaipomenit spectacol astral.
...Genele-mi tresaltă.
Nu încetez să mă întreb
dacă poate fi o ploaie adevărată...
O lumină sepulcrală își face loc
printre suflete rătăcite...
- E lumina de dincolo, îmi șoptește la ureche
un copil cu chip angelic și zâmbetul chircit de neputință.
Trag cerul peste mine
să nu mă pătrundă lumina de dincolo .
Cerul vrea să mă absoarbă.
-E o mistificare a adevărului!!! îmi strig ca pe o îmbărbătare...
Pe lângă mine trec unduios amintiri capricioase,
ca o procesiune de umbre care-și ascund fețele între aripi.
Lumina albă se reflectă fățarnic în picăturile ploii mele mici...
În fiecare picătură se oglindește o altă lume.
Soarele trimite alte raze triunghiulare pământului.
Mă scald în lumina de la începuturi,
ca într-o ploaie de îngeri...