cântec în noapte

tu, suflete al meu pribeag,
ca prinţul cel în zdrenţe
din poveste,
mai lasă-mă să dorm pe
marea cea albastră.

şi lasă-mă, în zori,
să cânt cât pot de tare,
un cântec smuls
din piept de pasăre măiastră...

misterioasa ce-şi adapă versul din
a nopţii taină,
şi-şi spală faţa cu petale,
pe care i le scutură
o fee-n palmă.

apoi, să fug pe luciul apei,
tăcerea nopții cadă peste mine...
şi eu să-ncercănez copacii
din grădina nopţii,
alăturea de tine...

iar paşii neumblaţi
să ni se nască-n labirinturi,

Ecou pierdut printre ruine...