altarul vieţilor

mă şi visez uşă-imagine vie
sculptată de o mâna mult
preaMăiastră o uşă care se deschide
înspre raza plumburie iubesc marea
aerul răcoros al nopţilor de fier pentru că
numai noaptea am timp de suspine
dragul meu căutător de doruri
atunci am vremuri vii pogorâte
din vuiet de vise să
îţi alin genunchii zdrobiţi
mâinile arse care au purtat
cu cinste o sabie ruginită
ca pe o fiică a morţii
în luptă
mă şi visez
aşa
de parcă m-aş deschide
aceeaşi uşă -imagine pustie-
sculptată peste un
altar al vieţilor
de sub a ta cămaşă