Symphonia reÎntoarcerii
(dedicată Violettei Petre, de ziua ei)
opreşte-te, străine,
în punctual cel final
şi joacă-ţi irealul
cel real,
la ultimul tău bal.
dar nu-ncerca să înţelegi şi
să dezlegi
ce au legat
cu sforile nebune
zecile de ,,piezi,,.
la ce folos să te
transformi
ş-acum
în pulbere,
în fum,
să cazi,
să arzi,
ş-apoi cenuşa adormită
să-ţi adun
din firele de cioburi
să te recompum..
ce vrei?
să laşi
grămezile de infinit,
să te îngroape în zenit?
opreşte-te!
!la naiba
auzi ceva?
te strigă-n toiul nopţii Cineva...
e doar oglinda vieţilor
din viaţa ta,
te cheamă să o legi
sau s-o dezlegi
ca pe o haină ruptă
de-mprumut,
o tăietură-n palmă
de durut...
(hypnoticule val,
ce mă afunzi,
şi în adâncuri albe
de nepătrunsuri
mă pătrunzi)...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu