symphonia reÎntoarcerii

Symphonia reÎntoarcerii
(dedicată Violettei Petre, de ziua ei)

opreşte-te, străine,
în punctual cel final
şi joacă-ţi irealul
cel real,
la ultimul tău bal.

dar nu-ncerca să înţelegi şi
să dezlegi
ce au legat
cu sforile nebune
zecile de ,,piezi,,.

la ce folos să te
transformi
ş-acum
în pulbere,
în fum,
să cazi,
să arzi,
ş-apoi cenuşa adormită
să-ţi adun
din firele de cioburi
să te recompum..

ce vrei?
să laşi
grămezile de infinit,
să te îngroape în zenit?

opreşte-te!
!la naiba
auzi ceva?
te strigă-n toiul nopţii Cineva...
e doar oglinda vieţilor
din viaţa ta,
te cheamă să o legi
sau s-o dezlegi
ca pe o haină ruptă
de-mprumut,
o tăietură-n palmă
de durut...

(hypnoticule val,
ce mă afunzi,
şi în adâncuri albe
de nepătrunsuri
mă pătrunzi)...