joi, 6 iunie 2013

epitaf poemului albastru



parcă cineva îmi strânge mâinile la spate și
îmi execută toate cuvintele pe rând
fug îngrozite prin noapte
cerbii îmi târâie umbra
spre râu cu mugete prelungi
cheamă iubirile pierdute
în pâcla înstelată
las toate trupurile scufundate
în toate durerile lumii
ca să însăileze cerul
peste urma mea fugară
nepătrunsă de mormânt.
la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...

  • sub doua semne
    uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-...
  • Silozurile
    Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ...
  • Mobila
    Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...