joi, 6 iunie 2013

epitaf poemului albastru



parcă cineva îmi strânge mâinile la spate și
îmi execută toate cuvintele pe rând
fug îngrozite prin noapte
cerbii îmi târâie umbra
spre râu cu mugete prelungi
cheamă iubirile pierdute
în pâcla înstelată
las toate trupurile scufundate
în toate durerile lumii
ca să însăileze cerul
peste urma mea fugară
nepătrunsă de mormânt.
la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

amintiri

  Astăzi am o stare ciudată, de parcă mi s-a întors cineva uitat de demult într-o buclă de spațiu şi timp suspendat şi alergă prin mine, f...

  • electorală
    ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
  • peregrin
    mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
  • ...OARE
    Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...