UN UNICORN INARIPAT...

Mi-era pustiu în suflet
Dar un pustiu umplut cu zgură,
Mușcam din lespede de piatră să nu strig,
Și-n mine strigătul se parfuma cu ură...

Din zarea viorie un unicorn înaripat,
Și-a scos din frunte cornul
Și-n pieptul gândului m-a fulgerat.

Din pieptul meu străpuns o dată și-ncă o dată,
A început să curgă nu sânge, nici fiere,
Ci apă, dar apă tulburată.

De dincolo de lume, o mână mă arată,
Și-mi scrie adânc pe trupu-mi
Cu fieru-i înroșit în vatră:
-Degeaba-ți mai porți gândul
Ești o femeie fulgerată,
Și-n vene-ți curge apa morții,
O apă tulburată.

***
Cu glasul stins mă-ntreb dac-am greșit,
Dar fruntea mă apasă,
Și soarele se scaldă cu nepăsare-n asfințit,
de mine nici nu-i pasă...
Aș vrea să ies din mine, măcar în astă seară
Și să mă plimb mai liniștit, prin oameni sau
pe-afară...