Rogvaiv

Ochiul lumii s-a rănit
într-o minte prea ascuţită.
De atunci, oamenii își pierd lacrima
în vise neterminate
li se tocesc bocancii
într-o veșnică și costisitoare, căutare.

Tu ți-ai atins, de dimineață, ochiul?

Încă mai sângerezi cu trandafirul viu înfipt în deget
firul strânge cordial, înfingându-și colții
de fiară neîmblânzită împrejurul mâinii,
e semn de mulțumire zic
pentru coloritului ăsta,
nepământean,
ROGVAIV.

Da. E toamnă, spui...
...și frunza freamătă încordată
sărutându-ți palma
pe care ți-o așezi,
ca pe o rugăciune,
peste frunte.

E toamnă, spun...
...și îmi aștern amprenta buzelor
pe o iuluzie neadormită.