și cerul se deschide prea rotund...

păpușa mea anita are un ochi verde și altul
cenușiu dar o iubesc pe anita
necondiționat pe la amiază ne jucăm în
grădină cu lamele ruginite ale cuțitelor dezgropate și
ne întrebăm una pe alta:
-mergu tu, sau eu? cine vrea să culeagă fularele albastre care s-au copt în
rondurile sub formă de stea? și
pornim așa o fugă nebună printre chiparoșii zgrunțuroși apoi
ne ghemuim în pumnul lumii și
plângem și
râdem până amorțim.

-hai, anita,păpușă câlțoasă, legată de mine cu aceeași sfoară,
nu-ți fie frică, hai cu mine până sus,
orașul suspendat de o barcă ne așteaptă.
dumnezeu ne face semn că lumina a trecut
și respirăm tăcute vremea pumnalelor de fum...

de ce sunt singură?
mă întorc în cerc
mă-nvârt
mă-nvârt
plângând în mine, bat în gura lumii:
-ce vrei? ce ți-am făcut?
-îmi vreau păpușa să respir prin firele de scamă
să mă pierd,
am un genunchi crescut în coastă...

dar cerul se deschide prea rotund:
-anita! anita!
cad bulgării de foc și rama crapă bubuind
un val puternic mă arde și îmi trece peste umeri.