nenăscutule semizeu

tristețile mele încă-s vii și-au
început să-mi bată în fereastră.

-știi, jeremiah? eu încă nu am învâțat să plâng...
lacrimile mele se ascund în fire de nisip
mișcătoare
și se apleacă în adâncuri.

dar într-o zi am să prind curaj și
am să sparg cu un tunet piatra
să-mi curgă șuvoiul peste umăr
dărâmând temple sfărâmănd mituri și
limpezind legende
am să învăț să plâng cum își învață orbul
pasul
prin întuneric doar
pentru tine am să plâng
nenăscutule semizeu de ceară cu
inima îngropată sub umbra salciei bătrâne
pe unde a călcat cândva alt pas
de magdalenă-ndoliată
am să aprind tămâia-n vâlvătaia
marelui apus...