povestea părinților-copii

licuricii reaprind candele în ferestre
trupurile albicioase se îmbrățișează
căutând lumina
cuprind de pe un pervaz prăfuit
suflete albite de zbucium
vor să se facă lumină
dar e chiar ziua luminii
sărbătoarea copilăriei
se întorc din întuneric iluminații
pășind apăsat pe faleza firbinte
un pescaruș buimac le însoțește calea
parcă e un uitat la margine de țărm
ne îndeamnă să mai trăim o dată
povestea părinților-copii
cu jucării stricate în ogradă
în frunte ne bate veșnic valul
pe un petic umbrit de cer
se creionează brusc mesajul:

„Și-mi zace iar strivită sub călcâi
iubirea ce părea trezită-aseară,
iubirea mea, iubite,
ce tu-ai numit-o, cea dintâi...”

mă aplec peste chipul nopții
și suflu către stele cu pulbere de vise