„umbletul” meu pe urmele de șarpe

mi-a atins doar mâna și
degetele mi-au înflorit în trandafiri
sălbatici cu ochii stinși
cu buzele asprite în întunericul adânc
mi-a mângâiat doar tâmpla și m-a scobit în trunchiul pomului de rând
în mine s-a deschis o nouă carte cu file de aripă
plutind în zările albastre deasupra pajiștilor arse în pași de vals și sunete plăsmuite sculptate în crăpături de suflet
el
mi-a atins doar buzele zidindu-mă în trupul mării când
s-a atins de chipul lunii și-n piept mi-a stins mulțimi de galaxii și constelații
-hei, drumețule cu mâinile încimentate, dacă tot ți-am răpit o clipă de nisip, pot să-ți și spun...îl caut pe EL, cel de la începuturi.
da.
pe el.
„umbletul” meu nestins pe urmele de șarpe.