îmi vopseam buzele în negru
şi unghiile cu praf de timp
fiica mea îmi aducea
caietul cu foi de mătase
pe care era scris
MANU-Scris
mă îndemna să scriu
doar pentru ea
sau pentru umărul meu
dislocat de gura unui înger
ies fără de lacrimă
din ploaia de umbre
ca şi cum aş ieşi
dintr-o casă pustiită
ca şi cum aş ieşi neterminată
de sub dalta unui meşter făurar
mă dor ochii mă dor oasele scurse
şi mă las pradă minţii tale
trebuie să mă vezi aşa cum nu sunt
o apă învolburată
în care se ţes noi anotimpuri
din ce să mai trăiesc doamne
şi simt cum
din mine ies braţe
puternice fără de unghii
îndreptate înspre grumazul
omului fără de sânge
înlemnit la poarta oraşului
pierdut
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu