cât de mult ne aparținem
nimeni nu ar crede iubite
ne îngână corul albastru al
pisicilor nebune
amestecate-n pașii
cu colți de sânge
dar ai grijă de azi
las ţie trupul acesta
care nu mai știe a paște
şoareci în grădinile de fluturi
îmbălsămează-l lustruiește-l
bine prea curând se trag concluzii
pripite se aruncă cu pietre în urme
ascuțind cuțitul în obrazul celui mai plăpând
şi cicatricile pot fi niște semne săpate pe
mâinile înmănușate
cu suflete umflate ca
niște păpuși îngrășate
crescute-n crucile de lemn
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu