se scutură nălucile
în urechea mea dreaptă
ca o ploaie cu umbre de fluturi
ca o furtună de nisipuri înstelate
şi o eclipsă totală îmi
va ascunde cerul
se cheamă că fluturăm
în noi flamura neagră
ca pe un îndemn la tăcere
ca pe o poruncă roditoare
duc mâna la frunte netezindu-mi
urmele sunt o altă evă dezgropată
iubito adoarme tu pădurile îmi zici
fii mâna cea înaltă nu te sili
nu-ţi schimonosi zâmbetul
adunându-mă din noapte
fii tu alăturea de soare
scoboară-mi umbra şi
fii lumină prin întuneric
buzele tale mă vor cerne
şi-o să îmi poarte sforile
întorcând săgeţile cu
pleoapele încimentate
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
uneori simt gustul apei de cristal ca pe o ploaie vaporoasă în care m-am amestecat până la cel din urmă verde confundându-... -
Drumul până la şcoală şi înapoi, era o adevărată corvoadă pentru mine şi fratele meu, Ionel. Totul devenea şi mai complicat, în special, în ... -
Mobila Era o zi de vară toridă, dar nu semăna cu cele de astăzi, îmbâcsite de praf şi zăpuşeală. Până şi căldura acelor zile era mai uşor de...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu