dialogul umbrelor

se scutură nălucile
în urechea mea dreaptă
ca o ploaie cu umbre de fluturi
ca o furtună de nisipuri înstelate
şi o eclipsă totală îmi
va ascunde cerul
se cheamă că fluturăm
în noi flamura neagră
ca pe un îndemn la tăcere
ca pe o poruncă roditoare
duc mâna la frunte netezindu-mi
urmele sunt o altă evă dezgropată
iubito adoarme tu pădurile îmi zici
fii mâna cea înaltă nu te sili
nu-ţi schimonosi zâmbetul
adunându-mă din noapte
fii tu alăturea de soare
scoboară-mi umbra şi
fii lumină prin întuneric
buzele tale mă vor cerne
şi-o să îmi poarte sforile
întorcând săgeţile cu
pleoapele încimentate