rugă-lăuntrică
mai îngăduie doamne
gurii mele
să verse
aburul
de lumină
mă va umple
îndesându-mă în maluri
îmi va zice:
-treci!
cu pantofii stâlciți
ai vieții
în mâna dreaptă
mă voi târî
cu picioarele arse
de liniștea asta
perversă stare și
o să îmi umplu golul
de dinafară
înauntru
de dinăuntru
în afară
brațe scrumite mă vor acuprinde
amenințându-mi ochii-aceste
scurse primăveri ostoite
chemate să ți se supună
certătoare și cerșetoare
cu mâinile săpate
într-o liniște albastră
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
foșnetul din tine o să îţi acopere ochii în prag de noapte singur cu umbra ta îmbrățișând albastrul cerului întunericul o să se scurgă ... -
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
3 comentarii:
Ce frumos, doamnă, domnişoară...! Aveţi o sensibilitate aparte şi, dacă îmi îngăduiţi obsrvaţia, prea multă durere pentru un om tânăr... Dar poemul e superb. V-a scăpat totuşi un verb scris inexact, îmi permit să vă semnalez, fiindcă realmente sunteti prea talentată pentru a deveni vulnerabilă gramatical. Se scrie „mă voi târî”, terminaţia corectă este cu î din i.
Scuze, şi eu am mâncat un e - de la „observaţia”... Vedeţi ce lesne greşim?!
multumesc de lectura si aprecieri. cu drag
Trimiteți un comentariu