pulbere și ceață
cer și pământ-unduire a mea deșartă
caută-mă
în oase
în măruntaiele calde
mâna mea găseste capăt durerii
și-l înfășor pe degetul de bronz
și ți-l deșir
la ușă
un caier de lumină
mă împresoară
cad și îmi storc sufletul-această
minunată povară care mi s-a pus în cârcă
să îmi tămăduiască ochiul
de pasăre-zbor înspre magma clocotitoare
acolo
unde păcatul
m-a aprins
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
foșnetul din tine o să îţi acopere ochii în prag de noapte singur cu umbra ta îmbrățișând albastrul cerului întunericul o să se scurgă ... -
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu