când se lasă sforile albastre
fluturând peste apusuri
îmi dezleg mâinile murdare
descos pleoapele învineţite şi
trec alunecând
peste apa iordanului
cu lilieci în gheare
mă simt doar amintirile curmate
când le răsucesc în
forma firelor de gând
acolo sub cetatea
pustiită acolo unde
mi se adună
toţi norii de cenuşă
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
3 comentarii:
Frumos!!!!
multumesc! ma bucur sa te gasesc aici, Volontir!
Imi face o deosebita placere sa va citesc!Cu drag!
Trimiteți un comentariu