să nu

mai vii
îi zic
iubire
cu trunchiul aplecat
să nu
mai vii prietene de departe (împuşcătură de cuvinte)
***
şi mirosea a stârv
a mortăciuni abandonate
în trupuri de apus stam drepţi
poate prea drepţi pentru o judecată anostă chiar
lumească osteneam între rujuri stridente şi
unghii false n-ai fi întrezărit nimic
dar ea era acolo
acolo topită în cântec de pasăre
îşi storcea sânii în pacea nopţilor târzii
hrănea copiii umbrelor de foc aşteptau
pocnetul de puşcă-mitralieră blestemată
chiar noaptea-mamă-moarte amară a
tuturora le acoperea părinteşte gura
cu pernele de stele
sssst! tăcere!!
în tufişuri de sinucidea eroic
firul ierbii pustiul are să coboare
împrejmuind nimicul
..........................................
răzvrătit în haine convenite
înfulecam din umbre
îngăduind privirii
să mă ocolească