cu o jumătate de deget retezat

emilly îmi arătase scara
podul deschidea gura imensă
ca o vietate sfârtecată
ne absorbea
înlăuntru mese întinse
femei dezbracate
dezmierdări sophiste
mucuri de ţigară strivite
în tălpile goale
dans ameţitor de iele
ochi de păianjeni
atârnaţi pe o muzică bacoviană
se zvărcoleau bărbaţii
cuprinşi în mrejele aşezate
de cu zi marmona cea mai bâtrână
dintre fiicele universului
pregătea licorile
poemul se scria singur
oamenii se îngrămădeau
unii în alţii locuiau în
acele ţinuturi neştiute
înapoia aceloraşi ziduri
cândva se vor răzvrăti asta e sigur
se vor întoarce şi ei cândva
apasarea asta
fără de margini nu mai poate
să le stingă visările întoarse