transFigurare

mă transformi
lumină în curcubeu
sunt peste tot împrejurul meu raze
dansează oamenii sunt doar oameni îmi zici şi
trasezi un cerc un arc o linie dreaptă
pe care nu o pot ajunge suntem
doar noi continui tu patetic fără
început şi fără de sfârşit doamne
n-am să mai pot ieşi
niciodată din povestea asta zic
bine că am ajuns e foarte bine că am
putut ajunge aici la capătul timpului
nu moare nimeni aici
în locul acesta neştiut
în care m-am născut
dintr-o altă mamă dintr-un alt pântece
într-un alt trup omul din mine
a căzut refăcut în ţărână
răbufnind bine că am putut ajunge
din când în când gândurile mele
se trezeau în tine scuturându-mă de preaplin
de preamulta-mi pulbere albastră fină şi
eu caut ecoul unor cărţi sibilinice şi
mâinile mele îţi poartă iar semnul
stigmatizat de unghii sticloase
prefigurându-mă
în umbră incizată
pe al tău obraz.