scâncet uitat

cât de complicată e viața asta domnule îi ziceam
pe când îi coseam nasturi de hârtie la cravată
ce faci mă întreba
și încerca să-mi iasă
pe sub coastă asta pentru ce
mă tot întreba el și
din puținul meu legam strâns
împrejurul gâtului lui
târzia mea tăcere
ca pe un clopot ruginit
tunat în a lui fereastră

acum hai să văd hai să îți văd iar
zâmbetul pe care deja mi l-ai obosit

și strig sau dau să m-ascund dar
el era acum
un fel de scâncet uitat
într-un tablou hieratic
c-un eden destrămat