douăzeci şi unu
numărătoare prevenitivă a creaţiei
te numără în douăzeci şi unu
de paşi, de trepte, de nopţi nedormite
zile în care am uitat să mă închin
să mă rog pentru cei
aflaţi în suferinţă
douăzeci şi una de petale
cu dinţii de metal
muşcă din urma umărului meu
în douăzeci şi una de răni
îmi înfloreşte sângele
ca o trapă rotundă
pe alocuri crestată de
gura flămândă şi suptă
a vreunui criminal
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu