mă las zălog nopţii
cu mâinile aşezate în cruce
mă las norilor cu paşii adormiţi
supusă unor labirinturi
de nepătruns mă las
purtată de doruri
zdrobită de zid
în maluri voi curge
aşteptându-mi luntrea
voi dormi
până se deschide urechea timpului
mai e timp
mai e destul timp
câini turbaţi îmi vor
scormoni în creier
îmi vor poposi prin trup
scoţându-şi ghearele la ceas de
asfinţit prin spatele meu
împrumutat
nopţilor
fără de sfârşit
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu