bătrânul nebun număra gânduri
într-o lume stranie numai
răsuflările mor îngropate
ca niște păsări îndelung
lăsate în soare
iluzii se dărâmau
în lumea asta incoloră furată
de mâini și de guri hulpave
doar zâmbetul și ochii
ni se târăsc
obosiți tot mai obosiți
dincolo de gardul
putred de scânduri
ielele vor cânta
și tu nu vei ști
vor dansa și tu nu le vei
ierta prăbușirea în mințile bolnave
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu