sunt desprinsă brutal
cu dalta dintr-o piatră străveche
piramidală
port pe umeri nouri cenușii
senine gânduri mă încununează
din mine zboară păsări oarbe
țipând strident
în neputința nopții
îmi plimb degetele
agale
înainte/înapoi
înainte/înapoi peste inima-mi de piatră
își desface trupul
înroșit/lichefiat
ochiul de fluture
admirând
goliciunea de dincolo de ape
coboară-n pași statutari
pâlcuri
pâlcuri de îngeri cu
tolbe acruri și săgeți în spate
sunt un copac înflorit/
țesut
cranii lustruite
apleacă frunțile grele în
poala cerurilor albe
construiesc absențe din paginile
nescrise
ale unui zid
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu