repetabil

Orbii ne lustruiau îndelung cărarea.
Trupul tău mirosea a nisip copt.
Încă mai simt palmele acelea cu gust de caise verzi,
dar n-am să invoc blesteme,
nici nu am să îl trezesc pe Zeus,
să îi cer să-mi zămislească un alt oracol...

Oracolul meu are ochiul stins.
Îşi va deschide cândva abisal aripa dreaptă
şi o să-ţi descopere femeia fără de trup
femeia pe care ai crescut-o în umărul tău stâng.
.....................................................

Și mă desprind din tine, transparentă şi suavă,
ca o voaletă aşezată pe faţa încinsă a soarelui.
Mă întorc repetabil în casa aceea cu nucul uriaş la poartă,
Încercând s-o iau de la capăt, de la capăt, de la capăt
purtând pe umeri himerele tale cu chip dezgolit...