mă cern...ca o ploaie

mă cern... ca o ploaie de fluturi
ca un sunet de flaut vibrez
dragul meu cu inima de plumb
ochii mei au învăţat să te privească
şi stau de veghe
în poiana fermecată
dresez păsările şi gărgăriţele albastre
să facă tumbe
desenând oameni de fum
atârn copacului din zori
stele zglobii
când te zăresc aşa de după doruri
cu genele înghiţite sub limba de şarpe
nu îmi mai este frig
să-ţi netezesc o karma
pe obraz
las urma de sărut
care nu-mi poate
învia o altă clipă
............................
şi-atunci mă cern etern talaz
peste o mare de trupuri care
îmi fuge printre tâmple
să îmi aşeze moartea
cruce înflorită la căpătâi
tablou cu ochi holbaţi
mă-ngrop în trupul gol
şi iarşi mă petrec tăcut
pe lângă nourii câlţoşi
visez că dormi şi nu
...mă poţi cunoaşte