încă te mai pot iubi

până la capătul serilor de mai
ca-n visurile resuscitate
cu sufletul în gură
te-aș putea privi
Tablou umezit pe o faleză întinsă
m-aș încolăci femeie-șarpe sub a ta cămașă
nu aș mai ști ce-i frigul
în nopțile deșertului
furtunile de nisip gura ți-ar astupa
și ochii și trupul

ai fi omul meu de nisip
cu ochiul scăldat în mii de nuanțe
și cealaltă pleoapă mult aplecată
în liniștea celestă

ți-aș cânta arpegii

și aș repicta
trupului tău legendele uitate
sub piele ți-aș străluci
într-un suspin
al cobzelor muribunde

...............................................................

dar lasă-mă să stau aici

s-aștept să mi se deschidă adânc ochiul
lui shiwa ca să te pot cuprinde
în cristalul oglinzii fermecate
privesc și învăț ce-au scris
cândva străbunii pe un alt cer
înainte cu o secundă de
a mă naște