într-o încleştare

cu inima aproape explodată şi
creierul devastat porneam încă
o luptă cu mâinile oglinzilor
au început să mă şi strige
într-o încleştare
aproape nelumească
încercam să te simt
trup
împlântându-şi în
mine toţi ochii emilly nu
îmi înţelegea tulburarea şi
tot împletea din venele mele
rochiţa păpuşii bianca
strângeam ochii aşa
gândindu-mă la tine
la durerile care se chirceau
ghem
mă şi făceam
căutându-te cred
că mâinile noastre au fost
prea aproape cred că emilly
a început deja să mă locuiască
asta-i o prostie zicea ea
împletind nestingherită
ochii păpuşii bianca
unul pe faţă
unul pe dos
unul pe făţă
altul...