străpuns absurd

lasă-l nu îl mai goni
nici când ochii lui
s-au ascuns nu
ți-ai sfâșiat chipul
pieptul nu ți l-ai sfârtecat
și iată zorile te-au străpuns absurd
irizând văzDuhul
s-au întors cocorii
alunecându-ți aripa dreaptă
cu foșniri deșarte
e primăvară ai stigat iar
vor trage lunatecii brazdele
peste ogorul de cuvinte trupul asudat
ți-l vei apleca
robule rob al nopților
răstignite în valuri de iluzii
te vei scălda
gura cu nisipuri mișcătoare
astupând-o fiu al jertfei fiindu-ți chipul în
care oglindă ți se va despica venele
în care unde ți se vor desprinde
înflorindu-ți zâmbetul
tot tu îmi vei fi
carnea cea flămândă
pe care am să o trăiesc