e acolo

urcând dealul îmi
imaginez că el e acolo
ferecat în scoarța salcâmului în floare
în mijlocul durerii
îi aprind lampioane aproape vii
(noaptea mi se deschide în palme)
alerg prin apele tulburi ale minților
,,e acolo.. îmi zic între
întuneric și adânc
şi sap în amintiri cu
amăgirea că aș putea să îi
deschid coasta adamică
să-i răsădesc nuferi netulburați
astupându-i tăcerea cu vorbele târzii
fumul o să dea în clocot 
peste trupu meu
se vor îneca pârâuri
dar o să mă recunoască
în dama de pică poate încă 10 ani
i-ar mai trebui pământului
să îmi schimbe fața