un Elastic îmi strânge mâna
îmi muşcă din sânge
venele pulsează nebun
şi nu am puterea
de a trece pe lângă oameni
fără să nu le observ
fâşâiele de lumini
care le acoperă carnea
încă nevindecată şi
nu cred că mai există
un colţ neumblat
în care să îmi duc păianjenul
de casă care ar putea să îmi
ţese cele mai alese pânze
distinse haine mi-aş face
să acopăr cu ele parte
întunecată
a lumii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu