m-am oprit în rădăcini
cu aripile destrămate
caut fluturi cu capete de moarte
să mă agăț de mantiile lumii
într-o ultimă tumbă
sunt copilul cu genunchii
decupați din soare
numele meu e înșirat
în cupe de micsandre
și izvorul susură absent
scuipând raze diademe
și aureole boreale
mă înghemuiesc la pieptul mamei
mă legăn
mă legăn
curând noaptea
îmi va desprinde pleoapa
turnându-mi șiruri
întunecate de cocoare
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu