azi sunt plecată spre soare
cu umbră
cu tot
nu mai calc spațiile verzi
e ziua în care piciorul meu
drept ocolește crucea și se depărtează spunând:
,,voi uita fâlfâitul aripilor
căzând în mijlocul
aceluiași păcat, Doamne?,,
dar iată, patru zile și nouă nopți
( numărul sacru în vene pulsează) și
am așteptat semnul mâinilor Tale crestate
să-mi arate lumea
în care să mă simt
înviat.
***
m-am închinat templului
cu fața spre soare
și Ți-am adus jertfă, Doamne,
genunchii mei noi,
ca niște tulpini de nuferi,
secerați.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu