simfonii

am atins trupul lunii
aplecat înspre
cenuşa înscânteiată
îmi ardeau sânii coapsa
genunchii
mi i-am aşezat
la poarta sărutului

am cerşit liniştea
care ne legăna cuvintele
în balansoarul amintirilor
e nevoie de amiezi coapte
în umbre adânci
săpate pe obraz
*
de sub pana cocorului ieşeau
picturi rupestre
se înfingeau
în pereţii stâncoşi
apa clipocea a simfonii
în vioara albastră
strâng urma curcubeului uitat
pe frunte

-luaţi! luați!
în curând se lasă
ceaţă...