Iubirea noastră

Iubirea noastră
a fost sfinţită,
ascunsă-n cupe
de cristal,
de ochi geloşi,
de nimfe otrăvite,
ce-ncremeniseră deschişi
pe-acelaşi tainic pedestal,
pe care Venus
îşi găsise mâna
pierdută în adânc
și ochi-i goi, fără de lacrimi
s-au scurs pe lângă trup
și-acuma plâng
cu mâna-i atârnând de umăr,
pe cer, ne scrie,
acelaşi legământ
de suflete îngemănate,
pe care pronia
nu le desparte,
ci, doar le-ndepărtează paşii,
pe câte o alee solitară,
ca el, ecoul,
auzit de zeii fără arcuri,
să ne unească drumul
şi a doua oară...

E noaptea violetelor
tristeţi,
şi lacrime albastre
curg petale,
doar paşii noşti
mai adună-n zori răzleţi