Cu rădăcinile adânc
înfipte-n tălpi
mă strecor pe lângă pădure
ascund vinovată
bobul de fericire
în căușul palmelor
mă grăbesc
să ajung acasă
să-l pot sorbi în liniște
îmi suflu pumnii înghețați:
-Doamne, de nu s-ar stinge!
Aș vrea să-ajung măcar
până la poartă.
Cineva
închide cu zgomot o fereastră
și simt ecoul cum
se deschide-n mine…
Privește! Am rădăcinile în palme,
doar fericirea
mi s-a stins.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
-
Oare vei mai veni, TU, cititorule, Pe vârfuri de zare, Flori de pe inima mea Vei mai culege? Auzului decopertându-i ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu