Îmi va fi dor, mereu, de tine,
Prietene al meu nocturn,
Las moștenire cântecele mele
Pe care-aș fi putut
Să nu le mai compun.
Și-mi va fi dor de-întâia vară
Pe care ți-aș fi dat-o-n dar,
Și-mi va fi dor de tine, iară,
Necunoscutule
Ce înoți spre mine, în aval.
Am să-i vorbesc de tine nopții,
Să îi șoptesc de dor cu gura nimănui,
Şi am să mă-ntorc, atunci, la tine,
Ca vorbe neuitate să îmi spui.
Orbitei mele îi lipsește ceasul
Vibrează și se învârte-amețitor,
Cătându-te, acolo, unde-ți este pasul,
În apa înviată a vechiului IZVOR....
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
foșnetul din tine o să îţi acopere ochii în prag de noapte singur cu umbra ta îmbrățișând albastrul cerului întunericul o să se scurgă ... -
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu