silită de vremurile seci
interzisă ramurilor mici
acoperită-n mantii de uitare
cu gândul răscolind tăceri
pe acolo îmi tremură iarna
răsădindu-mi toate zăpezile
primează când glasul mă străbate
-gând peste gând- și totuși -eu-
neînduplecată încă
în așternuturi sfârtecate
voi sta mereu dezlegând
mâini și picioare
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
ieri mi-a bătut primarul în poartă cu un teanc de pliante netede și strălucitoare de trei ani nu i-am văzut mutra î...
-
foșnetul din tine o să îţi acopere ochii în prag de noapte singur cu umbra ta îmbrățișând albastrul cerului întunericul o să se scurgă ... -
mă țin lipită de buza cerului, ca un timbru imaginat pe fața timpului îndemn inima la pas. mă pierd printre ruine las loc fluturelu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu